Măsurarea unor obiecte de aur preistorice a fost propusă, deloc întâmplător, la începutul derulării programului Arheomet; aceste măsurători sunt susceptibile de a oferi nu numai informaţii despre societăţile preistorice, dar şi preţioase comparaţii pentru epocile următoare. Una dintre problemele ridicate de cercetarea compoziţiei elementale pentru obiecte din patrimoniul istoric este prezumţia că metalele au fost refolosite, deci retopite şi - posibil - recombinate; potenţial, recurenţa fenomenului ar trebui să fie mai mică pentru societăţile primitive, iar obiectele create de acestea sunt cele mai susceptibile a folosi metal nativ. Acesta este şi motivul pentru care, în secţiunea finală, analitică, a raportului, măsurătorile pe obiecte de patrimoniu sunt comparate cu măsurători pe aur nativ din acelaşi areal geografic. Arealul de cercetare însuşi, aşa cum a fost definit de arheologi, încă din etapa de proiectare a cercetării, se concentrează în principalul bazin aurifer de pe teritoriul României, de o parte şi de alta a Munţilor Apuseni.

Pentru aceasta etapă a proiectului au fost selecţionate un număr de 6 tezaure (totalizând 34 de piese de aur) şi 3 piese provenind din descoperiri izolate, toate aparţinând epocilor pre- şi protoistorice (de la epoca bronzului până la prima epocă a fierului), toate din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Aşa cum reiese şi din harta de la Fig. 1, selecţia acestor tezaure nu a fost una întâmplătoare, avându-se în vedere atât distribuţia lor geografică, cât şi a dimensiunilor pieselor şi a perioadei în care se presupune că acestea ar fi fost realizate (trebuie spus că pentru unele piese nu se poate preciza cu exactitate epoca, fiind vorba de descoperiri întâmplătoare). Tot din Fig. 1 se poate observa că există o oarecare grupare a pieselor din punct de vedere al distribuţiei, fapt ce poate fi corelat cu rezultatele analizelor făcute prin metodele folosind XRF si micro-PIXE, în încercarea de stabilire a ariilor sursă pentru materia primă folosită la confecţionarea pieselor, o eventuală circulaţie a acestora în timp şi spaţiu (avându-se în vedere atât situaţia zonei central-europene, cât şi a spaţiului balcanic).

Tezaure

Cacova (în prezent Livezile-Jud. Alba): tezaurul conţine 5 "inele de buclă" (Fig. 2) de dimensiuni şi forme diferite. Aceste piese apar pe la începutul epocii bronzului şi se regăsesc până pe la începuturile celei dintâi epoci a fierului (Hallstatt). Încadrarea lor mai exactă în timp, ca de altfel şi încadrarea culturală, este destul de dificilă deoarece apar de cele mai multe ori izolat sau în asociere cu alte piese la fel de greu de datat (fără contexte arheologice clare). Amintim că inelele de la Cacova au fost achiziţionate de la un localnic din Aiud în 1929 (Popescu D 1956, p. 200, 203; Rusu M 1972, p. 46). Nici în ceea ce priveşte originea şi răspândirea acestor obiecte bibliografia nu este mai bogată. Putem să mai precizăm că astfel de piese sunt destul de frecvente în Transilvania; pentru Europa Centrală analogii găsim în Ungaria, Boemia şi Moravia.
Bibilografie selectivă: Popescu D 1956; Rusu M 1972; Ghinea D 1998

• Fig. 2.1.
  Nr. inventar 23485
  G=29,0g; D=23,4mm
  Descriere: Inel de buclă masiv, din bară mai subţire la mijloc şi îngroşându-se mult spre capete. Este de formă circulară, cu capetele suprapuse. La mijloc secţiunea barei este rotundă, spre capete devenind mai degrabă ovală sau semicirculară. Capetele inelului sunt rotunjite. Stare conservare bună, cu câteva mici ciupituri, în special la capete pe suprafaţa exterioară.
• Fig.2.2.
  Nr. inventar 23486
  G=5,30g; L=158mm
  Descriere: Inel de buclă din sârmă groasă, realizată prin trefilare şi batere, şi răsucită de 4 ori în spirală (3 spirale complete, plus capetele). Secţiunea piesei este rotundă. Stare conservare bună, în centru (pe bucla centrală) prezintă o îndoitură spre interior.
• Fig. 2.3.
  Nr. inventar 23487
  G=4,76g; D=14mm
  Descriere: Inel de buclă din sârmă dublă, realizată prin trefilare, răsucit în spirală, formând două bucle complete, plus capetele. Stare conservare bună.
• Fig. 2.4.
  Nr. inventar 23488
  G=4,53g; D=15mm
  Descriere: Inel de buclă masiv, realizat prin batere, din bară cu secţiunea rotundă. Este de formă circulară, cu capetele suprapuse. Bara este mai subţire la mijloc şi se îngroaşă spre capete, pentru ca apoi să se subţieze destul de mult. Stare conservare bună, uşor deformat la mijloc.
• Fig. 2.5.
  Nr. inventar 23489
  G=4,40g; L=28mm
  Descriere: Piesă realizată prin batere. Probabil iniţial inel de buclă, în prezent dezdoit şi răsucit. Este mai subţire la mijloc, îngroşându-se spre capete, pentru ca apoi să se subţieze din nou. Secţiunea barei este mai degrabă rombică. Stare conservare bună.

Căuaş (Jud. Satu Mare): tezaurul conţine două brăţări masive şi 4 fragmente provenite de la piese întregi (neîntregibile). Tipul acesta de piese reprezintă forma cea mai simplă a brăţărilor de acest fel (sunt considerate brăţări doar atunci când sunt suficient de mari pentru a putea fi purtate pe braţ). Cele din aur de obicei sunt mai mici, numeroase fiind cele din bronz de epocă hallstattiană. Au fost interpretate şi ca obiecte de schimb standardizate (posibile piese premonetare; vezi şi rezultatele analizelor XRF). Încadrarea culturală a acestora (fără a fi una certă) este Hallstatt A-B (Rusu M 1972, p. 34, 45 ).
Bibliografie selectivă: Ghinea D 1998; Popescu D 1956, p. 200, 203; Rusu M 1972, p. 46 (36)

• Fig. 3.1.
  Nr. inventar 23474
  G=136,46g; D=65,8mm
  Descriere: Piesă realizată prin batere, din bară cu secţiunea rombică (cuadrangulară) care se subţiază spre capete, capete ce se încalecă. Stare de conservare bună.
• Fig. 3.2.
  Nr. inventar 23475
  G=137,15; D=46mm
  Descriere: Piesă realizată prin batere, din bară cu secţiunea rombică (cuadrangulară) care se subţiază spre capete. Stare de conservare bună.
• Fig. 3.3.
  Nr. inventar 23476
  G=34,66g; L=46mm
  Descriere: Fragment provenit de la o brăţară. Piesa a fost probabil secţionată recent (la momentul descoperirii).
• Fig 3.4.
  Nr. inventar 23477
  G=21,99g; L=51
  Descriere: Fragment provenit de la o brăţară. Piesa a fost probabil secţionată recent (la momentul descoperirii).
• Fig 3.5.
  Nr. inventar 23478
  G=25,70g; L=38
  Descriere: Fragment provenit de la o brăţară. Piesa a fost probabil secţionată recent (la momentul descoperirii).
• Fig 3.6.
  Nr. inventar 23479
  G=13,85g; L=17
  Descriere: Fragment provenit de la o brăţară. Piesa a fost probabil secţionată recent (la momentul descoperirii).

Pecica-Rovine (Jud. Arad): tezaurul conţine un şirag de conuri (48) goale pe dinăuntru, găurite la mijloc pentru a putea fi prinse în formă de şirag (posibil să imite un astfel de şirag confecţionat din dinţi de animal; v. Popescu D 1956, p. 206) şi o faleră mică (nasture?) bombată. Piesele au fost descoperite întâmplător la 1938 într-un vas ce aparţine culturii Vatina (bronz mijlociu), vas ce mai conţinea şi două scoici Columbella (Dumitrescu V 1937-1940).
Bibliografie selectivă: Dumitrescu V 1937-1940; Popescu D 1956;

• Fig. 4.1.
  Nr. inventar 11354-11401
  G_totala=12,63g; L_con=13mm; Dcon=6mm
  Descriere: Colier din conuri mici (48), realizate din foaie de aur, descoperit întâmplător în 1938, într-un văscior de lut cu două toarte, împreună cu o faleră mică şi două scoici Columbella. Cele 48 de conuri sunt găurite la mijloc pentru a putea fi înşirate în formă de şirag. Stare conservare bună.
• Fig. 4.2.
  G=0,21g; D_max=13,2; D_min=12,8
  Descriere: Disc de mici dimensiuni, realizat din foaie de aur, de formă bombată, şi având pe margine 2 perforaţii pentru a putea fi ataşat pe haine. Piesa e decorată cu mici puncte reliefate, realizate în tehnica au repoussé. Stare conservare bună.

Săcuieni (Jud. Bihor): Tezaurul de la Săcuieni a fost descoperit întâmplător în 1927, într-o vie. Din cele 8 falere ornamentate descoperite atunci, nu s-au mai păstrat decât trei, şi un fragment dintr-o a patra. Deşi ornamentaţia este asemănătoare ca şi stil şi concepţie, diferă la toate piesele prin motivul ornamental.
Bibliografie selectivă: Ghinea D 1998; Nestor I 1933; Popescu D 1956;

• Fig. 5.1.
  Nr. inventar c 1744
  G=27,95g; D=90,1mm
  Descriere: Faleră din foaie subţire de aur, circulară, cu 4 perforaţii pe margine. Decor realizat prin tehnica au repoussé; piesa prezintă un umbo central, înconjurat de două benzi realizate din puncte. Urmează un motiv spiralic realizat din puncte, iar la exterior o altă bandă realizată din puncte. Stare conservare destul de bună, dar lipseşte un fragment din margine, lângă una dintre perforaţii, unde piesa este şi crăpată.
• Fig. 5.2.
  Nr. inventar c 1745
  G=26,70g; D=80,1mm
  Descriere: Faleră din foaie subţire de aur, circulară, cu 3 perforaţii pe margine şi o a patra aproape de centrul piesei (lângă una dintre celelalte trei). Piesa prezintă umbo central şi decor în tehnica au repoussé. Umbo-ul este înconjurat de o bandă punctată. O a doua bandă punctată se află pe marginea piesei. Între cele două benzi se află un motiv din spirală dublă, realizat din bandă punctată (3 linii şi între ele câte un rând de puncte). Stare conservare destul de bună, dar lipseşte un fragment din margine şi piesa este crăpată.
• Fig. 5.3.
  Nr. inventar c 1746
  G=23,72g; D=80,1mm
  Descriere: Faleră din foaie subţire de aur, circulară, bombată, cu 4 perforaţii pe margine. Piesa prezintă umbo central (mai proeminent decât la celelalte piese, cu adâncitura din jur mai pronunţată), înconjurat de o bandă decorată cu un motiv triunghiular. Urmează 2 rânduri de spirale realizate din puncte (3 linii şi între ele câte un rând de puncte), şi o bandă punctată pe margine. Tehnica de decorare : au repoussé. Stare conservare prezintă mai multe crăpături, inclusiv pornind de la una dintre perforaţii.
• Fig. 5.4.
  Nr. inventar c 1747
  G=1,80g;
  Descriere: Fragment de faleră, din marginea piesei, cu 3 rânduri de bandă realizată din puncte (un şir de puncte între 2 linii), în tehnica au repoussé. Piesa pare să fi fost mult mai plată decât celelalte. Stare conservare, este doar un fragment din marginea piesei.

Şmig (Jud. Sibiu): Tezaurul de la Smig, descoperit în 1880, într-un vas de bronz care la rândul lui era băgat într-unul de lut. Conţinea inele de buclă prinse în formă de lanţ, sârmă spiralică de aur, perle de aur, o brăţară, 26 de falere ornamentale. Analizele s-au făcut pe cele 11 piese ajunse în custodia MNIR, pe care le vom descrie mai jos.
Bibliografie selectivă: Popescu D 1956; Repertoriul Sibiu 2003; Rusu M 1972

• Fig. 6.1.
  Nr. inventar 47580/1-3
  H=4mm; D=4,3mm
  Descriere: Mărgea cilindrică, perforată (dintr-un total de 160).
• Fig. 6.2.
  Nr. inventar 47581
  G=0,20g; D=3,5; H-2,5
  Descriere: Mărgea de formă cilindrică, prevăzută cu o perforaţie longitudinală. A fost considerată în mod eronat ca fiind din metal comun. Stare conservare bună.
• Fig. 6.3.
  Nr. inventar 47575
  G=9,40g; D=63mm; H=15
  Descriere: Faleră dintr-un total de 26, prezente în tezaur în trei mărimi diferite. Foaie de aur modelată şi decorată au repoussé, de forma unui disc rotund şi bombat. În centrul piesei e reliefat un umbo mare, delimitat printr-o şănţuire, mărginită pe ambele părţi de câte un cerc din pseudo-granule. De la acestea pornesc spre marginea piesei 3 benzi compuse din 3 şiruri de puncte reliefate şi dispuse centrifugal. Între cele 3 benzi sunt grupaţi câte 3 butoni reliefaţi, dispuşi la aceeaşi distanţă de centru. Discul e mărginit cu o bordură din puncte reliefate şi e prevăzut cu 4 perforaţii ce serveau la prinderea piesei. Stare conservare piesa e deformată, are mai multe crăpături şi lipsesc mici fragmente pe margini, iar pe spate prezintă impurităţi.
• Fig. 6.4.
  Nr. inventar 47576
  G=4,50g; D=37mm;
  Descriere: Piesă dintr-un total de 26, prezente în tezaur în trei mărimi diferite. Foaie de aur modelată şi ornamentată au repoussé, de forma unui disc rotund şi bombat. În centrul piesei e reliefat un umbo, delimitat printr-o şănţuire, bordată spre exterior de un cerc din puncte reliefate. Un cerc asemănător e situat în apropierea marginii piesei, care e prevăzută cu 2 perforaţii. Stare conservare piesa e uşor deformată (mai ales pe margine), fisurată pe margine, lovită şi zgâriată, iar pe spate prezintă impurităţi şi perforaţii mici.
• Fig. 6.5.
  Nr. inventar 47577
  G=32g; D_max=68,6mm; D_min=64mm;
  Descriere: Brăţară masivă, de formă ovală, realizată din bară de aur cu secţiunea plan-convexă (sau pătrată), mai groasă la mijloc şi subţiindu-se treptat spre capete, care sunt petrecute pe o distanţă de circa 2 cm. Realizată prin batere. Stare conservare: Bună.
• Fig. 6.6.
  Nr. inventar 47578
  G=7,85g; L=35mm;
  Descriere: Bară de aur (inel de buclă) care iniţial a avut secţiunea rombică. Ulterior, bara a fost aplatizată, muchiile laterale rămânând ascuţite. Bara de aur e mai îngustă la mijlocul lungimii, apoi se îngroaşă progresiv, pentru a se subţia din nou spre capete. Are formă ovală, fiind îndoit la jumătatea lungimii. Capetele sunt mult petrecute în zona în care bara e mai lată, iar extremităţile sunt mult curbate spre interior. Piesa a fost realizată prin batere.
• Fig. 6.7.
  Nr. inventar 47579
  G=4,65g; D=14mm;
  Descriere: Inel de buclă, lucrat dintr-o bară de aur care la mijlocul lungimii este mai subţire şi se îngroaşă progresiv spre capete, pentru ca diametrul barei să scadă brusc spre extremităţi. În zona mediană bara are un profil rotund, iar în zona mai lată este plan-convexă. Inelul are formă rotundă, capetele mult petrecute şi cu extremităţile curbate spre interior. Este lucrată prin batere. La jumătatea lungimii, piesa e brusc răsucită. Stare conservare piesa prezintă urme de lovire.
• Fig. 6.8.
  Nr. inventar 47582
  G=4,00g; D=25,5mm;
  Descriere: Cercel de formă circulară, lucrat prin batere şi torsionare, din bară de aur cu secţiunea pătrată. Bara e torsionată până la apropierea capetelor, care rămân netede şi sunt mult petrecute. Bara are profil maxim la jumătatea lungimii şi scade progresiv spre capete, care devin aproape ascuţite. Stare conservare: piesa este uşor deformată, cu urme de încercare a metalului.
• Fig. 6.9.
  Nr. inventar 47583
  G=4,00g; D=25,5mm;
  Descriere: Cercel de formă circulară, lucrat din bară de aur cu secţiunea pătrată, prin batere şi torsionare. Bara e torsionată până la apropierea capetelor, care rămân netede şi sunt mult petrecute. Bara are profil maxim la jumătatea lungimii şi scade progresiv spre capete, care sunt teşite. Stare conservare bună.

Tăuteu (Jud. Bihor): tezaurul conţine 6 piese, din care 5 "inele de tip Brăduţ" (Popescu D 1956, p. 228) descoperite într-un depozit de bronzuri.
Bibliografie selectivă: Popescu D 1956

• Fig. 7.1.
  Nr. inventar 8992
  G=10,20g; D=55mm;
  Descriere: Inel realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare bună.
• Fig. 7.2.
  Nr. inventar 8993
  G=7,20g; D=34mm;
  Descriere: Inel realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare bună.
• Fig. 7.3.
  Nr. inventar 8994
  G=5,90g; D=32,2mm;
  Descriere: Inel realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare bună.
• Fig. 7.4.
  Nr. inventar 8993
  G=3,05g; D=24,3mm;
  Descriere: Inel realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare bună.
• Fig. 7.5.
  Nr. inventar 8993
  G=2,40g; D=21,2mm;
  Descriere: Inel realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare bună.
• Fig. 7.6.
  Nr. inventar 8997
  G=1,20g; L=10mm;
  Descriere: Capete de inele (2 bucăţi) realizat prin batere şi incizare. Intră în categoria inelelor crestate, de tip Brăduţ (după D. Popescu). Stare conservare păstrate fragmentar.

Piese Izolate:

Apoldu de Sus (Jud. Sibiu): două inele de buclă de tip "Brăduţ". Piesele au fost atribuite culturii Wietemberg (bronz mijlociu-bronz târziu).
Bibliografie selectivă: EAIVR; Florescu G 1937-1940; Ghinea D 1998; Ghinea, Ghinea 2000; Horedt K 1956; Popescu D 1956; Rusu M 1972; Repertoriul Sibiu 2003;

• Fig. 8.1.
  Nr. inventar 47589
  G=5,70g;
  Descriere: Două inele de buclă, de tip Brăduţ, prinse între ele. Inele masive, cu capetele suprapuse, dar nu lipite, din bară cu secţiunea rotundă. Sunt mai subţiri la mijloc şi se îngroaşă progresiv, ca apoi să se subţieze spre capete, ce sunt destul de ascuţite. Probabil realizate prin ciocănire. Stare conservare bună, dar prezintă câteva zgârieturi.

Biia (Jud. Alba): asemenea vase sunt rare în Transilvania, sunt puse de obicei în legătură cu piese de acest fel de la sfârşitul epocii bronzului-început de Hallstatt. Forma vasului de la Biia aduce cu cea a unei "pungi" de piele deosebindu-se de alte asemenea piese prin cele 2 torţi care se termină în spirală dublă. Vasul este atribuit "cercului nord-tracic" (Popescu D 1956, p. 234; Schroller H 1925, p.114).
Bibliografie selectivă: Popescu D 1956, p. 200, 233-234; Schroller H 1925, p. 114

• Fig. 8.2.
  Nr. inventar 47584
  G=143,92g; D_sup=98mm; H=58mm;
  Descriere: Vas din foaie de aur, realizat prin ciocănire şi decorat în tehnica au repoussé. Are corpul semisferic, aplatizat şi buza răsfrântă în exterior. Două toarte se desprind din buză şi se arcuiesc în jos, libere, pentru a se termina printr-o dublă volută. Pe umărul vasului există un decor în zigzag, realizat din puncte. Pe diametrul maxim al vasului se află două şiruri orizontale de proeminenţe. Pe fundul vasului există două cercuri realizate din proeminenţe şi 5 grupe de câte 3 cercuri concentrice cu umbo, aranjate în formă de cruce. Stare conservare destul de bună, dar vasul e uşor deformat.

Gubaucea (Jud. Dolj):

• Fig. 8.3.
  Nr. inventar 9002
  Descriere: Brăţară din sârmă de aur, cu secţiunea rotundă, realizată prin trefilare. Sârma, neîntreruptă, e îndoită astfel încât să fie dublă, şi în prezent e răsucită astfel încât face două volte aproape întregi. Stare conservare bună.

Obiectele (piese tezaure si monede de aur) studiate în etapa de cercetare de faţă au fost analizate prin Fluorescenţă de Raze X (FRX) folosind surse de excitare izotopice: 238Pu (inelară, 30 mCi) şi 241Am (inelară, 10 mCi, cu fereastra de nichel). Sursa de plutoniu (238Pu) este mai indicată pentru detectarea Cu, Au, Fe, şi Pb, iar sursa de americiu (241Am) pentru detecţia Ag, Sn şi Sb. Pentru detecţie s-au folosit un detector de Si(Li) şi unul de Ge hiperpur. Acesta din urmă prezintă o înaltă rezoluţie (155 eV pentru linia K? a Cu de 8.047 keV). În ciuda rezoluţiei foarte bune, scăpările din detector ale razelor K ale germaniului complică spectrul de raze X (Cojocaru, Pincovschi 2002, p. 35.).

Pentru analizarea rezultatelor s-a folosit un grafic de distribuţie (fig. 9).

Deasupa graficului sunt marcate, cu portocaliu, principalele secvenţe aparent contingente de prezenţă a aurului, fiind separate, în stânga, piesele cu o prezenţă a aurului scăzută (72-81%; grupa I), şi o a doua, cu aur în compoziţie între 83-87% (grupa II). Deasupra acestor valori (în jur de 90% sau peste), avem patru rezultate cu o dispersie mai mare a cifrelor, cu urme diferite, care nu constituie o "grupă", sub aspectul omogenităţii, dar care, conform informaţiilor oferite de la colegii de la IFIN, par să aibă în comun prelucrarea metalurgică (altfel spus o rafinare a aurului nativ), pe care o considerăm grupa III. A se reţine însă că există şi probe din aur din râuri care au valori asemănătoare (Valea Oltului, Valea Arieşului), cu valori pentru aur de peste 90%.

Primul lucru care se observă, privind graficul, este că piesele din tezaurul de la Căuaş se concentrează fără excepţie în grupa II. Toate piesele de la Căuaş au urme de cupru, şi mai ales staniu, într-o proporţie mai mare decât media, iar omogenitatea probelor sugerează o sursă de aur unică. Dintre probele de aur nativ, puse la dispoziţie de specialiştii de la IFIN, cele mai apropiate sunt cele de la Ruda-Brad (Au 84,3%; Ag 15,6%; Cu 0,0186), Musariu-Brad (Au 83,5%; Ag 16,4%; Cu 0,015%) şi Brădişor-Brad (Au 83,1%; Ag 16,82%; Cu 0,02%), şi foarte omogene, şi asemănătoare cu măsurătorile tezaurului de la Căuaş (cu menţiunea că acestea din urmă au totuşi o prezenţă ceva mai mare a cuprului, în jur de 0,04%). Presupunerea face sens, istoric şi economic vorbind, fiindcă, dintre bazinele aurifere ale Munţilor Apuseni, acesta este singurul orientat spre vest, aflându-se pe Crişul Alb, în amonte de Baia de Criş (nume în sine semnificativ, în directă legătură cu resursele aurifere).

Prin contrast, piesele de la Săcuieni, aflate tot în Crişana, toate din grupa generică I (net distincte, aşadar, de piesele de la Căuaş), sunt de facturi diferite, în ciuda asemănării lor formale, şi ar putea proveni din trei surse diferite (una cert distinctă, cu valori maxime de cupru şi staniu, cu inventarul C 1746). Istoric vorbind, grupul de la Săcuieni nu beneficia probabil de controlul unei surse aurifere, falerele fiind realizate din aur strâns din surse diferite, probabil cu destule dificultăţi. Pentru că în lotul de măsurători pe aur nativ din Munţii Apuseni nu există concentraţii de cupru atât de mari (în jur de 1%), trebuie să presupunem că aurul nu provine din zonă, şi, destul de probabil, piesele nu au fost produse local, ajungând aici pe calea schimburilor de prestigiu, fie cu valoare de tribut, din zone aflate mult spre nord-vest, dintr-un perimetrul care, eventual, ar putea fi stabilit ulterior.

De menţionat că critica istorică a acestor falere, de la Săcuieni, presupun, în baza unei critici pur formale (formă, decor), că ele provin din Germania nordică, sau chiar Irlanda (desigur, mai puţin probabilă, pentru piese, dar posibilă pentru materia primă; v. Popescu D 1956).

Piesele de la Tăuteu, deşi fac parte din grupele II şi III (deci principial diferite), par să aibă şi ele o sursă din afara Munţilor Apuseni, din acelaşi motiv, al prezenţelor de reziduuri de cupru mult mai mari decât cele măsurate pe aurul nativ transilvan.

O concluzie preliminară asupra tezaurelor din Crişana ar fi că aceste comunităţi, deşi învecinate cu sursele de aur nativ din Munţii Apuseni, nu au avut permanent controlul acestor resurse, fiind obligate de a-şi procura materialul "regal", aurul (care este o marcă a "suveranităţii") din alte surse, mult mai îndepărtate. Istoricii vor trebui să identifice comunităţile concurente, eventual de pe versantul răsăritean al Apusenilor, desigur, şi după o confruntare a datelor cronologice, în baza criticii formale.

În legătură cu tezaurele din sudul Transilvaniei, trebuie spus din start că numărul lor mare mărturiseşte un centrul de putere semnificativ, care şi-a manifestat voinţa o perioadă de timp lungă (cel puţin Epoca bronzului), reuşind să adune o cantitate impresionantă de produse de prestigiu. Pe de altă parte, relativa dispersare, în interiorul zonei, mărturiseşte că lupta pentru putere a fost aprigă, puterea fiind distribuită succesiv în mai multe familii (respectiv locaţii geografice). Pe de altă parte, poziţia acestui centru de putere face ca el să aibă acces la surse dintre cele mai diferite, precum aurul Apusenilor, al defileului Oltului, al eventualelor surse subcarpatice, şi chiar aur balcanic, nici sursele mai îndepărtate nefiind excluse.

Un foarte interesant exemplu este cel al tezaurului de la Smig, care are piese în toate cele trei grupele majore. Faptul în sine nu lasă nici un dubiu asupra surselor distincte, iar istoric vorbind - a momentelor distincte în care el a fost constituit, posibil de-a lungul mai multor generaţii. Observăm că graficul (fig. 9) se deschide şi se încheie cu piese de la Smig, piesele distribuindu-se mai ales în grupele I şi III. Prima se înscrie în limitele prelevate de la Valea Morii (la vest de Câmpeni, adică destul de departe); a doua piesă (47589) ar putea fi de la Roşia Montană, eventual şi a treia (47575); grupajul de trei piese de la mijlocul graficului are valori mari pentru urmele de cupru, deci, din nou, ar putea proveni din aur de origine occidentală (?); brăţara 47557 ar putea proveni, îndoielnic, de la Runculeţ-Straja (unde însă urmele de cupru sunt clare, deşi mici). În concluzie, tezaurul de la Smig a fost constituit în timp, piesele ajungând în tezaur prin mijloacele specifice epocii (schimburi de daruri sau tribut), provenind din surse foarte diferite.

Vasul de la Biia, unul dintre cele mai timpurii monumente de acest fel, pare un unicat, în interiorul lotului studiat, cu probabilitate mai mică de stabilire a originii, decât printr-o eventuală coincidenţă ulterioară.

Inelele de la Cacova au foarte probabil aceeaşi sursă, fiind produse în acelaşi timp, cu destulă probabilitate. Din datele comparative existente nu se poate certifica originea ardeleană, ea fiind de căutat în altă parte.

Brăţara de la Gubaucea are în schimb o compoziţie destul de tipică pentru aurul din Munţii Apuseni, cele mai apropiate cifre fiind la Runculeţ-Straja.

O ultimă menţiune este necesară: sursa de aur de la Runculeţ-Straja se află pe stânga cursului inferior al Mureşului, deci în proximitatea zonei de putere sesizată în jurul Sibiului de astăzi. Recurenţa suspiciunilor de provenienţă din această sursă este deci conformă şi cu datele geografice (revezi harta de la fig. 1).