Piesele metalice supuse analizelor elementale la IFIN, în martie 2007, sunt piese de origine arheologică recentă, rezultat al cercetărilor arheologice din castrul de la Răcari (sat Răcarii de Jos, com. Brădeşti, jud. Dolj). Numărul de inventar prezentat în listă este cel al inventarului de şantier.

Datarea pieselor este cea a obiectivelor cercetate, în castrul Răcari, şi se încadrează, fără excepţie, într-un interval între mijlocul sec. II şi mijlocul sec. III. Dacă piesele arheologice în sine rareori pot fi datate, prin ele însele, pe un interval mai mic de 100 de ani, contextul arheologic în care ele au fost găsite permite, cel mai adesea, o datare mult mai strânsă; or - stratigrafia complexă şi bine prezervată a castrului Răcari se compune din 4 nivele distincte (din care unul dublu; vezi micro-situl dedicat şantierului, respectiv expunerea nivelurilor arheologice din fortificaţie:

Un caz particular îl reprezintă monedele, care sunt databile pe intervale mult mai strânse, iar în cazul celor mai bine conservate - chiar într-un an precis. Data monedei este însă cea a emiterii, nu cea a pierderii, moneda romană având în general o circulaţie destul de îndelungată, motiv pentru care datarea unui nivel cu monedă trebuie tratată cu circumspecţie.

Referirile la datarea obiectelor din castru sunt importante, fiindcă separă - necesar - epoci înfloritoare, militar şi economic (precum a doua parte a sec. II) de perioade de profundă criză militară şi economică, precum faza finală a castrului, databilă în jurul anului 250, în plină "anarhie militară" (după cum este cunoscută din oricare manual de istorie). Teoria istorică şi arheologică generală s-a demonstrat operaţională şi pe acest restrâns lot de obiecte.

• Foto
  Nr. inventar: 70
  Material: alamă
  Descriere: fragment dintr-un obiect de uz neidentificabil; L = 47 mm; bară cu secţiune relativ pătrată, de 5.5 mm; obiectul a fost găsit într-o baracă militară suspectată a fi servit unor activităţi meşteşugăreşti; posibil - piesă în curs de prelucrare; dacă a fost pierdută în condiţiile incendiului care a distrus faza 3.1 a castrului, aşa cum pare, atunci piesa datează din primii ani ai deceniului III ai veacului III.
  


• Foto
  Nr. inventar: 192
  Material: mix bronz-alamă
  Descriere: piesă de echipament militar (placă de centură) 50 x 37 x 0.8 mm; găuri de prindere la colţuri şi centru (diam. 2 mm) şi găuri semilunare (4 mm) pe diagonale (câte două de la colţ la centru); un colţ îndoit din vechime; datare în orizontul final (în jurul anului 250)
  


• Foto
  Nr. inventar: 83
  Material: bronz
  Descriere: piesă din foaie de bronz groasă de cca. 0.7 mm, L = 49 mm (măsurat ca şi cum nu ar fi fost îndoită), lat max. de 9.7 mm; are forma generică a unui pumnal (ca analogie formală), dar era parte a unui ansamblu funcţional; la partea superioară avea un orificiu, indicând funcţionalitate de pandantiv (de centură?)
  


• Foto
  Nr. inventar: 245
  Material: bronz
  Descriere: verigă de bronz; diametru ext. 23 (21,5) mm; diametru interior 15 mm; bandă de 3 x 2 mm; datează din faza finală a castrului
  


• Foto
  Nr. inventar: 264
  Material: bronz
  Descriere: verigă fragmentară; secţiune romboidală de aprox 3,7 mm; diam. ext. 28 mm, diam. int. cca. 20.6 mm; probabil mijlocul sec. II
  


• Foto
  Nr. inventar: 226
  Material: bronz
  Descriere: tipul cunoscut ca "fibula cu genunchi"
  - L. corp = 44 mm; I agăţătoarei = 16,3 mm; L acului cca. 40 mm; grosimea corpului (zona superioară = 2 mm; la mijloc = 3,6 mm; minimă la picior = 2,8 mm); deschiderea arcului = 24 mm; lăţimea max. a corpului = 11.5 mm; lăţimea minimă a corpului, lângă picior = 4.8 mm;
  - datare spre sfârşitul sec. II
  


• Foto
  Nr. inventar: 261
  Material: bronz
  Descriere: fibulă din acelaşi tip cu precedenta; piesa este întreagă, însă acul este dat peste cap
  - are corp romboidal, picior cu spin, agăţătoare cu lăcaş de agrafă mic
  - dimensiuni: L cap-spin = 40 mm; portagrafă înaltă de 12; arcul lat de 15; corp - lăţime max. = 11; lăţime la picior = 4;
  - datare la mijlocul sec. III
  


• Foto
  Nr. inventar: 101
  Material: bronz
  Descriere: fragment dintr-o brăţară de bronz cu capete lăţite, cu diametrul estimat la 70 mm; profil aprox. semicircular, cu diametrul gros de 7 mm, iar cel subţire de 3.8 mm; la capătul lăţit secţiunea prezintă o gaură rotundă cu diametrul de 1.7 mm (a cărei funcţionalitate este probabil legată de procesul de producţie); datare în prima jumătate a sec. III
  


• Foto
  Nr. inventar: 65
  Material: bronz
  Descriere: brăţară de bronz cu secţiune rotundă, cu un capăt îngroşat (6.8 mm; la ruptură = 4.8 mm); reprezintă cam 35% din piesa întreagă; datare în prima jumătate a sec. III
  


• Foto
  Nr. inventar: 2006
  Material: bronz
  Descriere: tijă de bronz, subţire; baza lată de 5 mm, îngustată spre vârf; grosime 1 mm; lungime 50 mm (obiectul este rupt în partea lăţită); pensetă? instrumentar medical?
  


• Foto
  Nr. inventar: 299
  Material: cupru
  Descriere: monedă foarte tocită, provenind de la o femeie din familia imperială, sec. I sau începutul sec. II; Imperiul roman, as, AE, 5,4 g
  


• Foto
  Nr. inventar: 72
  Material: bronz
  Descriere: monedă foarte tocită, Traianus, dupondius, 9.92 g (determinare E. Oberländer); diametru 24 mm; context arheologic în primul sfert al sec. III (datorat unei nivelări; nu se exclude ca piesa să fi circulat cca. un secol, dar şi mai probabil poziţia sa stratigrafică se datorează nivelărilor)
  


• Foto
  Nr. inventar: 222
  Material: bronz
  Descriere: Antoninus Pius
  AE; S; ora 6; 31, 5 mm
  RIC, 967, Roma, anii 156-157.
  această monedă datează orizontul cel mai timpuriu posibil de amenajare a castrului mare de pământ (faza 2.a)
  


• Foto
  Nr. inventar: 2001
  Material: argint
  Descriere: Iulia Mamaea; denar, AR, 12 g, RIC IV, 2, 343 Roma, 222-235
  


• Foto
  Nr. inventar: 169
  Material: bronz
  Descriere: S2, Caro 4, centru, - 30 cm
  Severus Alexander [domnie 222-235]
  AE; ora 12; 19 mm
  Av. Bust laureat, drapat spre dreapta
  [M]AYPCEY[- - - ] ZANΔ[POC]
  Rv. Trei stindarde
  [NIKAI]E - ΩN
  Colonială - Niceea
  


• Foto
  Nr. inventar: 156
  Material: argint
  Descriere: Severus Alexander
  AR; D; ora 6; 18,5 mm
  RIC, 139, Roma, anii 222-228.
  


• Foto
  Nr. inventar: 162
  Material: bronz
  Descriere: Elagabalus [218-222]
  AE; ora 12; 17, 5 mm
  Av. Cap laureat spre dreapta
  Rv. Un personaj feminin în picioare.
  Resturi de legendă: MY - N [- - - ]
  Colonială; două perforaţii; a fost purtată ca amuletă până în momentul distrugerii castrului din faza 3.2 (cca. 248)
  
  


• Foto
  Nr. inventar: 122
  Material: bronz
  Descriere: Philippus I (= Filip Arabul)
  AE; S; ?; 29 mm
  F. Martin, Kolonialprägungen aus Moesia Superior und Dacia, Budapest - Bonn, 1992 (Martin), 2. 04 - 1, iulie / octombrie 244 - iulie / octombrie 245 (sau anii următori, 245 - 246).
  V. Pick, Die antiken Münzen Nord Griechenlands, Bd. I, Dacien und Moesien , Berlin 1898, nr. 97. Moushmov, nr. 36.
  S1, C9, Sud, - 30 cm, pe dărâmătură;
  moneda este uzată şi a fost pierdută în vremea lui Decius, cât fortificaţia suferă distrugerea finală
  


• Foto
  Nr. inventar: 122 298 (=162)
  Material: argint
  Descriere: Philippus I
  Antoninian; 12; 21 mm
  RIC, 75 a, Antiochia, anul 247
  S1, Caro 4, Sud, - 30 cm; posibil purtată ca amuletă (pare a fi o gaură ruptă); pierdută într-un context ceva mai târziu
  


• Foto
  Nr. inventar: 2004
  Material: bronz
  Descriere: Gordianus III, antoninian, AE
  RIC III, 2, 219, Antiochia
  


• Foto
  Nr. inventar: 237
  Material: bronz
  Descriere: Herennia Etruscilla
  AE; S; ora 6; 25,5 mm
  Martin, 3. 61-1, Provincia Dacia, iulie/august 250-iulie/august 251;
  revers
  

Lotul de piese ales pentru măsurători este unul mic, mai degrabă conjunctural, ales în primul rând pentru uşurinţa accesului la material (inventarul de şantier al castrului Răcari). El se poate constitui, cel mult, într-un "cap de pod" pentru aprofundarea ulterioară, atât prin noi măsurători, cât şi prin necesare noi interpretări. Opţiunea pentru un lot mic se datorează şi aglomerării programului de măsurători pentru obiecte de bronz, ocupat, în cea mai mare parte, de tezaure dacice, probabil mult mai profitabile ca aport ştiinţific.

Totuşi, măsurătorile pe obiecte "de uz curent" ale lumii romane sunt de un mare interes, tocmai fiindcă aceasta este expresia ultimă a "civilizaţiei antice", fapt demonstrat pe deplin de lotul măsurat (vezi Catalogul şi Tabelul cu măsurători). Civilizaţia romană este, pe de o parte, cea care a dus "specializarea" la cotele cele mai înalte ale civilizaţiei, concurând cu succes începuturile epocii moderne; specializarea este o caracteristică generică, difuzată în toate sectoarele: ale corpurilor de armată şi ale armelor, ale meşteşugurilor şi comerţului, ale cuvintelor şi şcolilor. Era de aşteptat un astfel de lucru şi faţă de adecvarea compoziţiei metalice la destinaţia obiectului.

Romanii nu foloseau, pur şi simplu, "bronz". Ei realizau aliaje ale căror proprietăţi răspundeau calităţilor pe care piesele finite trebuiau să le aibă. Astfel, calitatea cea mai bună o au piesele de uz militar (sigur sau presupus), precum placa de centură (inv. 192), verigile de bronz, dar şi fibula cu nr. 226, a cărei calitate superioară ţinea de prestigiul unui luptător. Interesant, o altă piesă de "bronz", pandantivul de la nr. 83, este alamă curată; o astfel de piesă, însă, avea un rol pur decorativ, fără "sarcină" de trancţiune saua impact. Să reamintim, aici, că o fibulă, de exemplu, avea de susţinut greutatea hainelor, iar defectarea ei ar fi avut neplăcutul efect de a dezechipa purtătorul; era deci relativ important, chiar dacă nu vital, ca o fibulă să fie realizată dintr-un material rezistent la îndoire.

Ar fi însă imediat de remarcat că şi unele piese, considerate în general a fi pur decorative, precum braţara de bronz (nr. 65) erau realizate dintr-un bronz foarte rezistent. În fine, o altă piesă care merită o menţiune specială este fragmentul de pensetă (nr. 2006); aceasta trebuia să fie foarte subţire (fiind discutabil dacă era de utilitate medicală sau de uz cosmetic; într-un castru? nu este totuşi imposibil, fiindcă în săpătură apar şi alte piese de inventar tipic feminine, precum inele cu diametru mic, sau fusaiole), trebuia să fie, în acelaşi timp şi elastică şi rezistentă la rupere; elasticitatea era garantată de subţirimea remarcabilă a tablei (cca. 0.7 mm), iar rezistenţa la rupere de calitatea foarte bună a aliajului, cu 16% staniu.

Dintre toate piesele de bronz măsurate, cea mai slabă compoziţie - practic alamă - s-a găsit în piesa cu funcţionalitate nedefinită (nr. 70). Am suspectat de la bun început că nu este o piesă finită, ci mai degrabă o bară de alamă (cu secţiune pătrată, şi prea mare pentru a sugera o utilitate anume), de gen "lingou", adică o "materie primă", care, prin recombinare, putea fi folosită la crearea unor aliaje mai bune. Aceasta ar mai însemna că în castru (zona castrului) exista un atelier specializat, care putea realiza aliaje noi (ceea ce rămâne de demonstrat).

Un al doilea aspect al analizei, alături de adecvarea aliajului la produs, ar fi degradarea progresivă a aliajelor metalice, o dată cu adâncirea crizei militare, politice şi economice, de la jumătatea sec. III, cunoscută în istorie drept anarhia militară. O astfel de evoluţie este sugerată, nemijlocit, de comparaţia celor două fibule, aparţinând unor tipuri asemănătoare (generic cunoscute drept "fibulă cu genunchi"), doar că una - cea de bună calitate (nr. 226; este o combinaţie neobişnuită, cu sub 50% cupru, cu staniu şi plumb în prezenţă de peste 20% fiecare, respectiv şi cu punct de topire jos, şi cu proprietăţi mecanice foarte bune), provenind dintr-un orizont stratigrafic aparţinând finalului sec. II, iar una de calitate mai scăzută, atât ca realizare meşteşugărească, cât şi ca aliaj metalic (nr. 261, tot bronz, dar mult mai modest decât precedentul), provenind din orizontul stratigrafic final, databil la sfârşitul perioadei de ocupare a castrului, respectiv mijlocul sec. III.

În fine, trebuie spus că o asemenea evoluţie nu trebuie pusă neapărat pe seama degradării condiţiilor economice. Am beneficiat, în cadrul proiectului, de măsurători pe piese similare de la Capidava, databile în sec. IV-V, şi am putut constata că, şi acolo, fibulele se fac fie din bronz de calitate, de calitate mai scăzută, sau pur şi simplu din alamă (cupru cu puţin zinc), fără ca compoziţia să afecteze serios aspectul pieselor. E adevărat, nu cunosc contextele stratigrafice de la Capidava (măsurătorile au fost efectuate în beneficiul Universităţii, care urmează a prezenta propriul raport), dacă ele pot fi legate - sau nu - de perioade de recesiune economică.

Degradarea condiţiilor economice stă însă la baza rezultatelor obţinute pe monede. Am folosit, pentru compararea curbei de degradare a conţinutului metalic, şi trei emisiuni de argint; cel puţin în principiu. Doar că structura elementală a celor trei piese este extrem de diferită (deşi separate de numai două decenii!). Cea mai bună este emisiunea lui Severus Alexander (nr. 156, cu 88% argint); emisiunea de la consoarta sa, Iulia Mamaea, este un billon (nr. 2001), dar unul surprinzător de slab, cu doar 20% argint (valorile normale, fie şi pentru billon, ar trebui să fie în jur de 40%).

O a treia observaţie legată de rezultatelor măsurătorilor se referă la comparaţia între monede şi celelalte artefacte. Deşi una dintre cele mai obişnuite explicaţii ale unitităţii non-monetare a monedelor este calitatea lor de lingou de bronz (sau alte materii prime), acest lucru nu poate fi demonstrat pe acest lot (totuşi - restrâns). Este mai normal să considerăm că societatea romană, beneficiind de resursele unui întins imperiu, nu trebuia să apeleze la materialul monetar pentru producţia obiectelor de bronz, decât în condiţii excepţionale, neconstituind o regulă. Pe termen mai lung, ar fi interesant de realizat astfel de teste şi pentru societăţile barbare succesoare ale Imperiului, la nord de Dunăre, numite, deloc întâmplător, "post-romane" (noţiune care personal mi se pare mult mai adecvată decât aceea, lovită de prea multe prezumţii nedemonstrate, de "triburi migratoare").

Aş încheia cu menţiunea foarte explicită a faptului că consider această fază de studiu a bronzurilor romane doar un timid început al cercetării metalurgiei romane a bronzului. Ceea ce se constituie într-un succes ştiinţific remarcabil, după opinia mea, este chiar "normalizarea" relaţiilor dintre fizicieni şi arheologi, trecerea de la o colaborare accidentală la una instituţionalizată şi sistematică, singura capabilă să aducă, pe termen mediu, un progres real cunoaşterii istorice.