INSTITUTUL

Institutul de Fizică Atomică al Academiei Române a fost înfiinţat la 1 septembrie 1949, la Bucureşti. Întemeietorul său, Horia Hulubei (1896-1972) şi-a susţinut doctoratul la Paris, sub îndrumarea a doi laureaţi ai Premiului Nobel, Jean Perrin şi Marie Curie. Horia Hulubei a fost membru atât al Academiei Române, cât şi al Academiei Franceze. În 1956 IFA a fost împărţit într-un Institut de Fizică Atomică, cu sediul la Măgurele, la marginea Bucureştiului, sub conducerea aceluiaşi Horia Hulubei, şi un Institut de Fizică (IFB), cu sediul în Facultatea de Fizică a Universităţii bucureştene. La iniţiativa lui H. Hulubei şi cu directul său sprijin, specialiştii IFA au proiectat primul calculator electronic, în 1956, ceea ce reprezenta, la acea vreme, o premieră absolută în blocul sovietic. Primul computer, CIFA1, lucra cu o viteză de 50 de instrucţiuni pe secundă. Primul laser românesc, de tip infraroşu He-Ne, a fost creat de profesorul Ion I. Agârbiceanu şi echipa sa, fiind pus în funcţiune la 20 octombrie 1962. IFA şi IFB au fuzionat, apoi, forând Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN, astăzi IFIN-HH). IFIN şi alte câteva institute au fost acreditate în 1996 ca institute naţionale. Cu această ocazie, institutul a primit numele actual, în memoria fondatorului său: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei". Pentru mai multe detalii vezi http://www.nipne.ro/au/au.html.

DEPARTAMENTUL FIZICĂ NUCLEARĂ APLICATĂ

Direcţii de cercetare:

• achiziţie, prelucrări de date experimentale
• arheometrie
• detectoare de radiaţii nucleare şi sisteme avansate de detecţie
• tomografia cu emisie pozitronică
• spectrometrie alfa/beta de fond scăzut
• spectrometrie de masă cu accelerator

Pentru detalii vezi http://www.nipne.ro/Struct/AppPhyDep/index.html

COLECTIVUL

Grupul de arheometrie utilizează metode bazate pe fizica nucleară şi atomică în vederea studierii diverselor aspecte legate de obiectele de artă şi arheologice (autentificare, provenienţă, restaurare, conservare), având ca finalitate păstrarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional.

Metode de analiză disponibile

• XRF (fluorescenţa de raze X) cu sursă de ²⁴¹Am;
• PIXE (emisie de raze X indusă de particule încărcate) la acceleratorul Tandem

Participare la experimente de tip Large Scale Facility Access (LSFA), program-cadru al Uniunii Europene

• Studii de microstructură folosind microPIXE la Forschungszentrum Rossendorf, Germania, şi Laboratori Nationale di Legnaro, Italia.
• Experimente de difracţie de raze X pe pulberi la sincrotronul MAXII, Lund, Suedia.

Participare la acţiuni ale UE:

• COST G1: "Studiul obiectelor de artă şi arheologice folosind fascicule de ioni" (1995-2000).
• COST G8: "Analize şi testări nedistructive ale obiectelor de muzeu" (2000-2004).

Tipuri de probe analizate:

• aur, argint, cupru (mai ales monede)
• ceramică, porţelan, sticlă

Pentru detalii vezi http://www.nipne.ro/Struct/AppPhyDep/arheometrie.html.

Instituţia s-a creat oficial în 1970 şi a deschis prima expoziţie către marele public în 1971. Găzduit de vechea clădire a Palatului Poştelor - ea însăşi monument istoric -, muzeul a avut de suferit ca urmare a cutremurului din martie 1977; mult mai grele au fost însă consecinţele pe termen lung, fiindcă reorganizarea care a urmat a fost prilejul perfect pentru a transforma noua instituţie în vitrina ideilor Partidului Comunist, fiind deschisă chiar o întreaga secţie destinată preamăririi Conducatorului Iubit şi mărturiei adulării.

Ultimul deceniu al mileniului ne-a adus şi nouă ocazia de a încerca alte şanse, de a ne perfecţiona fără condiţii de dosar, de a organiza expoziţii cu parteneri externi, de a ieşi în lume pentru a ne înţelege istoria dintr-o perspectivă mai largă. Muzeul Naţional a devenit, cu timpul, unul dintre principalii jucători ai cercetării ştiinţifice pe tărâmul arheologiei, fiind deschise, anual, între 15 şi 20 de şantiere sistematice. În ultimii ani, mai ales, secţia de Arheologie Preventivă a devenit titulara celor mai mari proiecte din România, precum Alburnus Maior sau Proiectul Autostrada.

Expoziţia permanentă cuprindea, până în 2002, pe circa 10.000 de metri pătraţi şi cu aproximativ 35.000 de obiecte, secţii distincte dedicate Tezaurului Istoric Naţional (care va face, de altfel, obiectul acestui proiect), Columnei lui Traian (copie la mărime naturală a monumentului de la Roma care a ramas principalul izvor al războaielor daco-romane), un Lapidarium cu monumente antice şi medievale, apoi Preistoria, Antichitatea clasică, Evul mediu şi Epoca modernă.

În septembrie 2002 clădirea Muzeului Naţional a intrat într-un proces de reabilitare (structură, funcţionalitate, echipare), din fundaţii până la acoperiş. Amploarea lucrărilor şi necesitatea protejării patrimoniului ne-au obligat să închidem cea mai mare parte a expoziţiei permanente, rămânând deschise publicului Tezaurul, Columna şi Lapidarium-ul, cât şi expoziţiile temporare, organizate în holul mare al muzeului, înainte şi după reamenajarea acestuia.

Închiderea temporară a unor segmente expoziţionale nu a însemnat deloc reducerea nivelului de activitate; din contră, în aceşti ani am avut parte de evenimente de prim rang, precum organizarea Congresului Internaţional de Bronzuri Antice, în mai 2003, care a prilejuit şi o impozantă expoziţie de profil, cu contribuţia celor mai importante muzee din ţară. Au fost organizate şi expoziţii internaţionale, şi ne vom referi aici numai la ultimele, o expoziţie de artă preistorică organizată de noi la Stockholm şi expoziţia despre Expediţia suedeză în Cipru (septembrie 2005-februarie 2006).

Atât prezenţa, între zidurile muzeului, a Tezaurului Istoric Naţional, dar şi inventarul de peste 300.000 de monede a Cabinetului Numismatic, şi a numeroase alte obiecte metalice, sunt tot atâtea motive pentru a ne alătura Consorţiului Arheomet, la invitaţia Dr. Bogdan Constantinescu, un vechi colaborator al muzeului şi un pasionat al arheologiei.

Cei care doresc mai multe informaţii despre Muzeul Naţional de Istorie a României - instituţia care, de altfel, găzduieşte şi gestionează acest site - o pot face cu prisosinţă la www.mnir.ro.

Actuala instituţie, cu această titulatură adoptată în 1990, având ca domeniu de activitate cercetarea fundamentală în arheologie, utilizând ştiinţe auxiliare precum numismatica şi epigrafia, a moştenit patrimoniul şi continuat activitatea celui mai vechi muzeu de antichităţi din România, Muzeului Naţional de Antichităţi, transformat la data de 5 iunie 1956, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, în Institut de Arheologie, care va avea mai departe în componenţă o secţie distinctă cu numele vechiului Muzeu, cu rol de conservare şi administrare a fondurilor de patrimoniu.

Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi a fost întemeiat la 3 noiembrie 1834 de domnitorul Alexandru Ghica, pe baza donaţiei făcută de fratele său, Marele Dvornic Mihalache Ghica, în inventarul donaţiei intrând, alături de obiecte de inventar arheologic, numeroase piese geologice, mineralogice şi faunistice (fosile). Muzeul, aflat în subordinea Eforiei Şcoalelor Naţionale, a funcţionat iniţial în localul Colegiului Sfântu Sava, situat pe locul ocupat astăzi de clădirea Universităţii din Bucureşti. Tot în 1835 pare să se fi clădit în incinta colegiului o sală pentru muzeu, alături de bibliotecă. Începând din 1854 patrimoniul acestei instituţii se îmbogăţeşte cu numeroase obiecte arheologice, provenite din descoperiri ocazionale semnalate statului de mai marii judeţelor, din donaţii şi achiziţii. O valoroasă colecţie a fost donată de generalul N. Mavros la 22 ianuarie 1862. În 1863 Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice decide separarea colecţiilor de antichităţi de cele corespunzând ştiinţelor naturale. La 25 noiembrie 1864, Alexandru Ioan Cuza semnează decretul nr. 1648 prin care se aproba Regulamentul pentru administararea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti. Cel mai vechi Muzeu de antichităţi cuprindea patru secţiuni: secţiunea numismatică şi heraldică particulară, secţiunea istorică generală, secţiunea istorică Română cu subsecţiunea eclesiastică şi secţiunea curiozităţilor. În 1876 vor fi adăugate patru noi secţiuni. De numele lui Grigore Tocilescu, director al muzeului între 1881-1909, se leagă crearea şi organizarea Bibliotecii M.N.A .şi încercările repetate de obţinere a unui spaţiu adecvat pentru colecţiile sporite ale muzeului. Colecţiile MNA cuprindeau la sfârşitul secolului al XIX-lea diverse categorii de documente istorice, de la cele arheologice, epigrafice, arhitectură, artă (începând din preistorie până în secolul XIX) până la manuscrise, cărţi vechi, picturi, piese etnografice precum şi curiozităţi, ca de pildă piese cu valoare istorică sau artistică provenite din alte ţări sau mulaje şi reproduceri de altă natură. Una din cele mai valoroase secţii ale muzeului, cea ecleziastică, constituită ca urmare a legii secularizării averilor mănăstireşti dată de Cuza în 1864, precum şi a numeroaselor achiziţii ulterioare, s-a desprins mai târziu de MNA, alcătuind astăzi patrimoniul Muzeului Naţional de Artă a României. Secţiunea porturilor sau costumelor naţionale va forma nucleul Muzeului de Etnografie şi artă naţională, cea de manuscrise, documente şi stampe va forma nucleul importantei colecţii a Bibliotecii Academiei Române, iar în 1910 colecţia numismatică a fost preluată aproape în totalitate de către Academia Română pentru crearea Cabinetului său numismatic. Muzeul Naţional de Antichităţi rămâne, după transferarea colecţiilor la care ne-am referit, diverselor instituţii înfiinţate, cu secţia epigrafică şi sculpturală, care în 1906 includea colecţiile: Mihalache Ghica, Nicolae Mavros, Mihail Kogălniceanu, Remus Opreanu, la care se mai adăugau numeroase piese provenite din descoperiri, patrimoniu îmbogăţit treptat şi prin donaţii particulare. Pentru că spaţiul ocupat de M.N.A. în clădirea Universităţii era insuficient pentru amploarea colecţiilor, în 1931 primul-ministru N. Iorga a aprobat ca sediu al muzeului Casa Macca (din strada denumită astăzi Henri Coandă, la nr. 11), fostă proprietate a fundaţiunii "Elena Colonel Macca". În anul 1932 muzeul avea trei mari secţii: 1. Secţiunea de antichităţi preistorice şi medievale; 2. Secţiunea de antichităţi greco-romane; 3. Secţiunea de artă religioasă (denumită şi Muzeul de artă religioasă), instalată în imobilul din str. Ştirbei Vodă nr. 33. Din 1935, ultima devine unitate independentă sub denumirea de Muzeul de artă religioasă.

Din 1924 s-a editat, în limbi de circulaţie internaţională, publicaţia ştiinţifică Dacia (din 1957 seria nouă), din 1950 Studii şi Cercetări de Istorie Veche (ulterior şi Arheologie), din 1953 Materiale şi Cercetări Arheologice, iar după înfiinţarea Institutului de Arheologie, Studii şi Cercetări de Numismatică.

În anul 1945 MNA avea următoarea structură: 1. Secţia preistorică şi protoistorică; 2. secţia arheologie greco-romană şi medievală; 3. cabinetul numismatic. În afara acestora mai funcţionau cabinetele auxiliare (de desen, cartografie, laboratorul ceramic şi biblioteca). În structura actuală a Institutului secţiile greco-romană şi medievală sunt distincte, adăugându-se şi secţia de patrimoniu M.N.A.

După trecerea, în perioada anilor 70-80, sub autoritatea tutelară a Universităţii Bucureşti, Institutul redevine al Academiei Române în 1990, când îşi completează titulatura în Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan".

Universitatea

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior din România. Înfiinţată prin Decretul nr. 756 din 4/16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti a contribuit şi contribuie în mod decisiv la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti. În cei aproape 140 de ani de existenţă, ea a ajuns să aibă un solid prestigiu naţional şi internaţional. În toate marile domenii ale activităţii academice şi ştiinţifice s-au afirmat şcoli de renume. Mulţi dintre absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă: profesori şi cercetători la majoritatea marilor universităţi ale lumii, membrii ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Universitatea din Bucureşti oferă numeroase programe de studii, la toate nivelurile şi formele de pregătire universitară: 22 programe de scurtă durată, peste 75 de programe de lungă durată, 12 programe în forma de învăţământ deschis şi la distanţă, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de înalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesională şi de perfecţionare. Toate programele oferite sunt acreditate sau autorizate. Diplomele acordate de Universitatea din Bucureşti sunt recunoscute în majoritate ţărilor lumii. În cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează programe de studii organizate în colaborare cu universităţi prestigioase din străinătate. Absolvenţii acestor programe primesc diplome din partea Universităţii din Bucureşti şi a universităţii partenere. Universitatea din Bucureşti este unul din cele mai importante centre de cercetare ştiinţifică din ţară. În cadrul Universităţii funcţionează peste 50 de institute, departamente şi centre de cercetare, cele mai multe dintre ele lucrând în colaborare cu centre ştiinţifice similare din străinătate. În ultimii ani instituţia noastră s-a situat, în mod constant, pe primul loc în competiţiile naţionale pentru fonduri de cercetare. Unele dintre unităţile de cercetare au obţinut statutul de excelenţă la nivel european. Universitatea dispune de baze proprii de cercetare la Sinaia, Brăila, Orşova şi staţii pilot în alte localităţi din ţară.

Universitatea din Bucureşti este integrată într-o puternică reţea de colaborare internaţională: peste 100 de acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din peste 40 de ţări; programe academice şi de cercetare europene (Erasmus, Lingua, Naric, Leonardo da Vinci, UNICA, AMOS, TEMPUS, TEMPRA etc). Anual peste 1000 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti efectuează stadii de formare sau de specializare în universităţi din Europa de Vest, S.U.A., Canada, Japonia, etc. Zeci de profesori străini de pe toate continentele predau în fiecare an la facultăţile Universităţii noastre şi zeci de profesori de la Universitatea noastră predau anual la marile universităţi din străinătate. Universitatea din Bucureşti a fost şi este iniţiatoarea unor măsuri importante de reformă şi dezvoltare a învăţământului superior care au fost preluate de alte universităţi din ţară sau au stat la baza elaborării unor legi şi reglementări naţionale. În anul 2000, Universitatea din Bucureşti a primit Diploma de Excelenţă conferită de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

Studiile în domeniul istoriei în cadrul Universităţii noastre datează încă de la crearea acesteia ca instituţie de învăţământ superior, prin decretul nr. 765 din 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Facultatea de Istorie a început să funcţioneze ca o structură distinctă a Universităţii din anul 1950. Misiunea sa este aceea de a acţiona ca un centru de învăţământ şi cercetare în domeniul ştiinţelor istorice. Absolvenţii noştri sunt pregătiţi pentru cariera didactică, dar cei mai talentaţi au urmat de asemenea o carieră ştiinţifică în cercetare şi în învăţământul superior. Muzeologia, arhivistica, diplomaţia, mass-media şi alte ramuri ale serviciilor publice sunt de asemenea domenii în care absolvenţii noştri au putut urma cariere de succes ca rezultat al pregătirii pe care o oferim. De altfel, numărul mare de candidaţi pe care îi avem în fiecare sesiune de admitere este o dovadă a interesului de care se bucură acest domeniu de cunoaştere. Nu în ultimul rând, un număr semnificativ din bursierii facultăţii noastre îşi continuă studiile sau urmează programe doctorale în universităţi de renume din Franţa şi Germania.

Corpul profesoral a inclus de-a lungul timpului şi include şi în prezent istorici prestigioşi, creatori de şcoală, inovatori ai domeniului nostru de studiu. În prezent, facultatea noastră are 61 de titulari, de toate gradele didactice, împărţiţi în trei catedre a căror titulatură ilustrează principalele noastre direcţii de studiu. Acestea sunt conduse de către trei dintre cei mai cunoscuţi istorici contemporani:

• Catedra de Istorie Antică şi Arheologie, condusă de către Prof.dr. Zoe Petre;
• Catedra de Istorie a Românilor, condusă de către Prof.dr. Ioan Bulei;
• Catedra de Istorie Universală, condusă de către Prof.dr. Stelian Brezeanu.

În subordinea catedrelor se află nouă centre de cercetare, care concentrează eforturile unor grupuri de cadre didactice şi cercetători din Institute ale Academiei (care colaborează în mod tradiţional cu facultatea noastră); alături de aceştia, în activităţile de cercetare şi didactice din facultatea noastră suntr implicaţi, prin aceste centre, meuzeografi, arhivişti, specialişti din alte institutţii ale statului (în special ministerele de Externe, Interne şi al Culturii), precum şi studenţi, masteranzi şi doctoranzi. Structura acestor centre este bazată pe criterii interne domeniului (cronologice, metodologice şi tematice), constituind o structură de cercetare şi formare a tinerei generaţii de cercetători şi profesori, activă atât prin publicaţii, cât şi prin activităţile de cercetare şi didactice pe care le promovează.

Centrele de cercetare care funcţionează în prezent în cadrul Facultăţii noastre sunt:

• Centrul de Istorie Comparată a Societăţilor Antice (Prof.dr. Vlad Nistor);
• Seminarul de arheologie "Vasile Pârvan" (Prof.dr. Mircea Babeş);
• Centrul de metodologie a cercetării istorice "D. Onciul" (Acad. Ştefan Ştefănescu);
• Centrul de studiere a editării şi analizei critice a surselor istorice (Prof.dr. Alexandru Barnea);
• Centrul de istorie a Bisericii şi a religiei (Prof.dr. Tudor Teoteoi);
• Centrul de bizantinistică (Prof.dr. Stelian Brezeanu);
• Centrul de istorie a imaginarului (Prof.dr. Lucian Boia);
• Centrul de studiere a istoriei secolului XX (Prof.dr. Ioan Scurtu);
• Centrul de studii euro-atlantice (Prof.dr. Constantin Buşe).

Catedra de Istorie Antică şi Arheologie

Organizată din 1990, Catedra de Istorie Antică şi Arheologie cuprinde în prezent un număr de 17 membri (Prof.dr. Zoe Petre - şef de catedră; Acad. Alexandru Vulpe - profesor consultant; Prof.dr. Alexandru Barnea; Prof.dr. Constantin C. Petolescu; Prof.dr. Mircea Babeş; Prof.dr. Gheorghe Vlad Nistor; Prof.dr. Miron Ciho; Conf.dr. Monica Chicideanu şandor; Conf.dr. Ioan Carol Opriş; Conf.dr. Cristian Olariu; Conf.dr. Emilian Alexandrescu; Lector dr. Daniela Zaharia; Lector dr. Florica Mihuţ; Lector dr. Carol Căpiţă; Lector Margareta Arsenescu; Asistent Alexandra Clara ţârlea; Asistent Mihaela Marcu), personalităţi marcante în domeniu. Sunt specialişti care acoperă domenii fundamentale ale istoriei antice şi arheologiei (Orientul antic, Istoria Greciei, Istoria Romei, Istoria veche a României, Arheologie, Epigrafie etc.) cu o pregătire de specialitate şi cu o activitate ştiinţifică care se bucură de recunoaştere internaţională. În cadrul Catedrei funcţionează şi două centre de cercetare, Centrul de Istorie Comparată al Societăţilor Antice, respectiv Seminarul de Arheologie "Vasile Pârvan". Membrii catedrei au fost şi sunt şi în prezent iniţiatorii unor ample programe de cercetare, finanţate de CNCSIS şi alte instituţii româneşti sau internaţionale, sunt autorii unor lucrări ştiinţifice importante şi sunt membri în principalele organisme şi organizaţii internaţionale de profil.

Seminarul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Bd. Regina Elisabeta 4-12, RO- 70031 Bucureşti
Tel./Fax: 310 06 80
Director: prof. dr. Mircea Babeş

Seminarul de arheologie "Vasile Pârvan" a fost înfiinţat în 1997 prin decizia nr. 1621/21.10.1997 a Rectorului Universităţii Bucureşti. Scopul său principal este de a oferi un cadrul propriu de dezvoltare a învăţământului superior de specialitate în domeniul arheologiei pre- şi protoistorice, greco-romane şi medievale, precum şi, în subsidiar, în ştiinţele umaniste şi ale naturii cu care colaborează arheologia (istoria antică, epigrafia, numismatica, antropologia, arheozoologia, arheometalurgia, informatica). În condiţiile în care la Universitatea Bucureşti, ca de altfel în întregul sistem universitar din România, nu există un modul aparte de studiu universitar de arheologie, singura cale pentru o temeinică specializare în acest domeniu şi în disciplinele conexe rămâne pentru moment aceea a programelor de masterat şi doctorat.

Echipa de cercetare din cadrul Seminarului cuprinde numeroşi specialişti, membrii ai Facultăţii de Istorie din Bucureşti, dar şi din cele mai prestigioase instituţii academice cu care Facultatea noastră colaborează (Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române, Institutul de Studii de Apărare şi Istorie Militară etc.): prof.dr. Mircea Babeş (director), acad. Al. Vulpe, prof.dr. Al. Barnea, prof.dr. C.C. Petolescu, prof.dr. Al. Avram, prof.dr. M. Ciho, prof.dr. A. Lukacs, conf.dr. I. Opriş, conf.dr. Em. Alexandrescu, lect.dr. V. Dupoi, lect.dr. C. Căpiţă, asist. M. Arsenescu; prof. asociat dr. cp. I Al. Suceveanu, dr. cp. II Gh. Al. Niculescu, dr. cp. II Al. Madgearu.

Scopurile Seminarului de Arheologie "Vasile Pârvan". Formarea de arheologi cu o calificare multilaterală, teoretică şi practică, răspunde unei reale necesităţi naţionale, care se reflectă în oferta de locuri de muncă de strictă specialitate în institutele Academiei Române, universităţi, muzee de istorie şi arheologie, serviciile centrale sau locale de patrimoniu şi protecţia monumentelor arheologice, în ultima vreme chiar în firmele arheologice private angajate în săpăturile arheologice preventive şi de salvare. În acelaşi timp, proiectele dezvoltate de Seminar răspund nevoii de aliniere la standardele europene, permiţând absolvenţilor noştri să poată face faţă exigenţelor studiilor doctorale şi post-doctorale în universităţile străine de prestigiu; pe de altă parte, oferta Universitatea Bucureşti va putea deveni mai atractivă pentru studenţii străini care doresc să se specializeze, la faţa locului, efectuând cercetări pe teme din arheologia spaţiului românesc şi sud-est-european.

În scopul atingerii obiectivelor amintite, Seminarul de Arheologie "Vasile Pârvan" îşi propune următoarele obiective:

• promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, atât prin activitatea practică în teren, cât şi în cabinet; concentrarea tematică a lucrărilor respective în jurul unor probleme majore, abordate de cadrele didactice; valorificarea lor prin comunicări şi prin publicarea într-o revistă proprie sau în alte reviste de specialitate din ţară şi străinătate;
• implicarea cercetătorilor activi ai Seminarului, împreună cu studenţii, masteranzii şi doctoranzii Catedrei de Istorie Antică şi Arheologie, respectiv coordonarea unor granturi de cercetare arheologică propriu-zisă, de istoria arheologiei, studii interdisciplinare etc., cu finanţare internă şi internaţională;
• organizarea unor săpături arheologice ample, de durată (şantiere-şcoală), în primul rând în situri reprezentative precum Zimnicea, Popeşti, Cârlomăneşti, Histria, Tropaeum Traiani, Capidava, Dinogetia, Târgşor etc. relevante pentru temele de cercetare; implicarea în şantiere de cercetare arheologică preventivă/salvare; vizite de studiu la alte situri arheologice şi în muzeele de profil;
• dezvoltarea bibliotecii proprii, constituită până în prezent prin donaţii (cca 2000 cărţi de specialitate publicate în România şi în străinătate, 1000 extrase, 2400 periodice); construirea unor baze de date arheologice informatizate (repertorii, cataloage);
• alcătuirea unei arhive de ilustraţie arheologică pentru susţinerea cursurilor şi seminariilor; dezvoltarea colecţiei arheologice de cercetare şi studiu didactic;
• asigurarea unei dotări tehnice moderne, indispensabile bunei desfăşurări a procesului didactic, studiului în biblioteca Seminarului, cât şi cercetării arheologice propriu zise desfăşurate de către specialiştii noştri (reţea de calculatoare, scannere, epidiascoape, retroproiectoare, ecrane, fotocopiatoare, aparate foto digitale, consumabile etc.).
• asigurarea mobilităţii masteranzilor şi doctoranzilor prin burse şi deplasări de documentare în principalele centre ale arheologiei europene (Berlin, Paris, Roma, Viena etc.), dar şi prin deplasări de documentare în ţară, participarea cadrelor didactice/cercetători la congrese şi colocvii internaţionale, vizite de documentare şi pentru implementarea unor colaborări internaţionale.
• invitarea unor personalităţi marcante ale arheologiei româneşti şi internaţionale pentru prelegeri, conferinţe, workshops, reuniuni internaţionale organizate de către Seminarul nostru, cât şi dezvoltarea unei colaborări instituţionale pe termen lung cu omologi din universităţi de prestigiu din Europa (în prezent funcţionând legături puternice cu Universităţile din Berlin, Köln, Erlangen, Paris, Le Mans, Lille, Viena, Klagenfurt, Leiden, Chişinău etc.).

Impactul asupra sistemului / procesului de învăţământ al funcţionării Seminarului de Arheologie "Vasile Pârvan" se regăseşte în oferta educaţională, respectiv în studiile de masterat şi doctorat organizate de către Facultatea de Istorie. Mare parte dintre membrii Seminarului susţin în prezent cursuri şi seminarii în cadrul Masteratului cu tema Istorie antică greco-romană şi Arheologie, iar profesorii titulari, împreună cu cadrele didactice asociate - cercetători la Institutul de Arheologie al Academiei Române dirijează un număr de peste 40 de teze de doctorat, aflate în etape diferite de realizare.